O SUPRAVIEȚUITOARE a Holocaustului speră că virusul este un apel pentru lumea întreagă: „Oamenii sunt oameni”

O supraviețuitoare a Holocaustului spune că noul coronavirus poate aminti lumii că „oamenii sunt oameni”, relatează publicația britanică Metro.

Vorbind la cea de-a 75-a aniversare de la eliberarea lagărului de concentrare Bergen-Belsen din nordul Germaniei, Anita Lasker-Wallfisch a declarat că pandemia ar putea încuraja oamenii să aibă „atitudini mai bune unul față de celălalt”.

Întrebată dacă lumea poate fi în pericol să uite de lecțiile Holocaustului, doamna Lasker-Wallfisch, în vârstă de 94 de ani, a spus: „Desigur, cu toții suntem îngrijorați, dar acum suntem îngrijorați de altceva. „Suntem îngrijorați de coronavirus și poate rezultatul final al acestui dezastru, care este un dezastru mondial, ar putea trezi oamenii pentru a avea atitudini mai bune unul față de celălalt.”

Ea a adăugat: „Poate cu ceea ce se întâmplă acum în lumea în care toți sunt afectați, poate oamenii se vor trezi și își vor da seama că oamenii sunt oameni – ființe umane.”

O altă supraviețuitoare a cumplitului fenomen, Susan Pollack, a spus că nu a uitat niciodată momentul eliberarii. Doamna Pollack, în vârstă de 89 de ani, a fost trimisă să lucreze într-o fabrică de muniții după ce a fost supusă procesului de „selecție” de la Auschwitz, care a stabilit cine va fi forțat să muncească și cine va fi ucis imediat.

A sosit la Belsen după ce a fost forțată într-un „marș al morții” cu mii de alți prizonieri în timp ce naziștii s-au retras spre vest pe parcursul anului 1945. Doamna Pollack a spus: „Cum ne putem imagina o tabără de moarte de acea amploare? Cei mai mulți dintre noi au murit de foame, de boală și de neglijență totală. „Când britanicii au venit și ne-au eliberat, eu eram deja un cadavru, plină de păduchi, dar îmi amintesc prima dată în aproape un an de blândețea, bunătatea cuiva. „Cineva m-a ridicat și m-a plasat în această mică ambulanță – cum era posibil? Pe atunci eram atât de dezumanizată. ”

Descriind soldatul care a ajutat-o, a spus: „Îmi amintesc atingerea lui. Îmi amintesc de blândețea lui. „Nu-mi amintesc ce a spus pentru că mi-a dispărut percepția cognitivă, dar a fost prima dată când cred că am simțit cumva o scânteie de speranță.”

Doamna Pollack a spus despre eliberatori: „Oameni fantastici. Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce au făcut pentru noi supraviețuitorii – acei soldați purtați în luptă. ”